ZEN
Toată viața este trecătoare. Cu toate acestea, existența este eternă.
Atunci când esența ființei noastre, adevărul nostru real, intră în corp sub forma unei ființe spirituale (Gandharva), acea formă de exprimare a ființei noastre, pe care o numim în mod obișnuit viață, apare prin naștere. Această călătorie este supusă anumitor reguli general valabile în universul material. O trăsătură caracteristică a lumii noastre este caracterul trecător al întregii vieți. Toată viața la nivelul nostru de experiență începe cu nașterea și se termină cu moartea. În experiența noastră, această împrejurare este imediat dureroasă și își găsește expresia multiplă în acest sens. Totul - cu adevărat totul - viața se străduiește, se schimbă, se îmbolnăvește, îmbătrânește și moare - chiar dacă nemurirea fundamentală în eternitate la nivel metafizic rămâne neatinsă de acest lucru. În consecință, nu putem nega această expresie a tranzitivității, ci mai degrabă să fim conștienți de faptul că putem pătrunde în "realitate" în virtutea spiritului nostru, pentru a o depăși în cele din urmă. Nirvana, ca simbol al constanței care nu mai este supusă nici unui fel de schimbare, are loc, în opinia mea, în recunoașterea centrului interior și nu prin negarea legilor lumii. În fiecare viață există, pe de o parte, maturizare (sub forma unei conștiințe sporite) și, pe de altă parte, decădere. În recunoașterea acestor mecanisme, în simțirea acestui "adevăr" se află un motiv de seninătate fără margini. Recunoașterea pașnică a mecanismelor din "realitatea" noastră constituie baza pentru depășirea lor. Acest lucru se realizează, în general, prin încrederea în ordinea creației - care, la rândul ei, este cauza seninătății. O altă consecință a contemplării propriei ființe încorporate în cosmos este un grad de atenție care variază treptat în experimentarea vieții la nivelul nostru. Deci, ce ar putea însemna toate acestea pentru noi în mod practic?
Am putea recunoaște cu toții, cu seninătate, pace și calm, că rătăcirile noastre sunt componente ale unei ordini mai înalte și mai cuprinzătoare și, astfel, să obținem beneficii imediate pentru experiența noastră zilnică. Am putea continua să realizăm că toată viața provine dintr-o sursă comună și acest lucru ne poate conduce la răbdare și blândețe în relațiile cu ceilalți. Recunoscând aceste emoții, experimentăm pacea noastră interioară și putem să ne formăm în ființe tolerante, prietenoase și binevoitoare. Prin aceasta, avem de obicei ocazia de a ne experimenta ființa ca fiind veselă și putem descoperi bucuria compasiunii echidistante. Prin recunoașterea originii noastre comune, recunoștința se formează în experiența noastră conștientă, iar sentimentele de anxietate, abandon și singurătate sunt depășite. Chiar dacă din când în când pare că părăsim calea adevărului găsit pentru noi înșine, alegerea făcută cândva pentru a ne stăpâni ființa ne conduce întotdeauna înapoi pe calea aleasă cândva. Această virtute a recunoașterii propriei schimbări continue este, din experiența mea, mai eficientă și mai pătrunzătoare decât simpla urmărire a conceptelor morale ale părinților noștri (deși acestea sunt de obicei justificate). Pacea are cele mai multe șanse să apară în noi atunci când ne întrebăm despre nevoile individuale ale sufletului nostru și apoi le urmăm.
A ne odihni în propriul centru interior înseamnă să urmăm căile individuale și să urmăm adevărul personal recunoscut, chiar dacă acesta se schimbă pe parcursul călătoriei noastre. O cale practică, care poate fi urmată aici, constă în recunoașterea propriei tranzitivități. În învățăturile budiste se acordă o mare importanță examinării meditative a morții. Acest exercițiu poate fi foarte valoros pentru conștientizarea impermanenței, dar nu schimbă sfârșitul inevitabil al oricărei vieți la acest nivel.
Faptul că experiențele noastre sunt mai mult sau mai puțin dureroase sau pașnice depinde în mare măsură de atitudinea noastră față de lucruri. Spiritul este stăpânul ființei noastre și depinde de noi dacă vrem să înțelegem punctele de deget ale destinului și să le punem în practică. A te naște, a îmbătrâni și a muri sunt procese și condiții naturale, iar viața trăită este doar o stație în călătoria noastră eternă spre infinit.
